O veche tradiție vine să ne amintească de conducătorii unor vremi trecute, ce au făcut să se adune în Alexandria șaptezeci de înțelepți evrei spre a realiza traducerea scripturii Vechiului Testament în limba greacă, limba oficială din Imperiul lui Alexandru Macedon și a urmașilor săi. Printre aceștia se afla dreptul Simeon, căruia i s-a repartizat să traducă scrierile proorocului Isaia.
Când Simeon a ajuns cu traducerea la Isaia, cap.7, versetul 14, unde scria „Pentru aceasta Domnul va da un semn: iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuil,” bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, considerând că nu e cu putință ca o fecioară să nască fără să cunoască un bărbat. Așa că a șters cuvântul fecioară, trecând femeie. A doua zi însă, a apărut din nou cuvântul fecioară în textul pe care Simeon îl ștersese înainte. Noaptea în vis Simeon e mustrat de înger pentru necredința sa și atenționat că nu va gusta moartea până nu va vedea pruncul născut din fecioară, lucru care s-ar fi și întâmplat.
La fel s-a petrecut și cu înțeleptul Nicodim, care era convins că faptele lui bune îi vor păstra un loc în Rai. După convorbirea avută cu Iisus pe munte n-a mai fost deloc sigur.
E cunoscută deja necredința lui Toma, atunci când i-a cerut în mod categoric lui Mesia să-i arate urma rănilor suportate în timpul răstignirii, ca să se încreadă în Cuvânt.
Mărturisesc cu sinceritate că și eu am pățit la fel acum douăzeci și opt de ani, în ziua când mă pregăteam să filmez un documentar de prezentare al Mânăstirii Bistrița. În tinerețe, sub un regim totalitarist, nu prea avusesem parte de o educație religioasă și tratam scrierile din Noul Testament drept niște povești cu iz de legendă, în pofida faptului că nu eram nici ateu și nici ignorant. Deasupra Mânăstirii Bistrița se înălța un deal stâncos. Dinspre mânăstire înspre creastă am urcat o potecă șerpuitoare, care s-a oprit după vreo trei, patru sute de metrii la gura unei peșteri ce purta numele de peștera Sfântului Grigorie Decapolitul. Geologii îi mai spun și peștera Liliecilor. Împreună cu echipa de filmare a urcat familia unei tinere suferinde.
Nu vreau să vorbesc despre nenumăratele minuni ale sfântului în folosul oamenilor. Vreau să le cunoașteți doar pe cele trăite de mine ca martor ocular. Anii din urmă au adus mai multe secete țării mele. Erarhul eparhiei noastre a cerut să se facă pelerinaj prin locurile cuprinse de secetă. Prezența sfântului ar fi stârnit la puțin timp ploaia. De fiecare dată am socotit că este o pură întâmplare. Mai apoi, la filmarea documentarului, am văzut pe viu o exorcizare pe care am filmat-o aproape în întregime. O exorcizare pornită din senin, fără invocarea divinității. Am montat documentarul, care a fost prezentat publicului.
Duhul lui Grigorie stăpânește peștera, făcând voia Domnului. De atunci l-am rugat mereu pe sfânt să mijlocească pentru mine la Domnul. Iar viața mea s-a schimbat mult în bine. Cred cu tărie că, indiferent de religie și popor, iubirea și iertarea sunt cele mai de preț bunuri ale omului, pentru care Hristos s-a întrupat, a pătimit și s-a jertfit. Sunt pe deplin încredințat că trebuie să respectăm multiculturalismul tuturor religiilor lumii și că fiecare rugăciune oferă o șansă omului la nivel planetar spre mai bine. În acest sens vă propun documentarul de față spre meditație și reculegere.
