De-o bună bucată de vreme scriu la un nou roman, intitulat “Curier pentru Edessa”. De trei săptămâni mă străduiesc să trec la capitolul doi și nu reușesc să-mi ademenesc în niciun chip muza. Am încercat cu frumosul, dar dumneaei stă bine pitită și nu vrea să iasă din iatac. Posomorât, mi-am zis să ies în oraș, poate, cumva, i se va face dor de mine. Știți cum e: muza, ca orice muză, are capriciile ei. Când tu ești vesel, ea e tristă. Când tu vrei în casă, să te așterni la scris, ea vrea afară, să zburde. Așa că o să dau o raită prin parcul orașului. Mă încarc cu frumusețile și mireasma naturii, în speranța de a continua să scriu. Totuși, parcă îmi stă un nod în gât.

Pe marginea trotuarului o băbuță îmbrăcată destul de modest îmi atrage atenția. Poartă o sacoșă voluminoasă și mă roagă cu lacrimi în ochi s-o ajut. Mă ofer imediat, aplecându-mă să-i iau povara. Nu vrea așa. Dorința ei este să o cărăm împreună. Ea să țină de o toartă, eu de cealaltă. Bine, zic, dar de ce să n-o duc numai eu. Ca să n-o furi, d-aia, și să fugi cu ea, îmi explică cuminte baba, dându-mi în nas damful greu de alcool ieftin. Tac îmbufnat. N-am avut ce face și m-a pus Naiba să-mi fac de lucru cu o babă aghesmuită. Fie, o ajut până la urmă.

Din direcția opusă se ivesc doi jandarmi, legănându-și alene portul unui pistol și “bastonul de mareșal”, ce spânzură de centurile lăsate peste burți respectabile. În minte îmi vin versurile unui mai vechi cânt popular: “Pe drumul de la Pietrari / Trece-o fată și-un jindar. / Jindarul venea călare, / Fata-n urma dumisale.”

Eu, tot cu baba, care mă procopsește iarăși cu damful ei greu de alcool, oțărându-se la mine: de nu-mi dai acușica zece lei, strig după jindarii ăștia doi că mi-ai furat banii.

Mă caut în buzunar repede și găsesc o bancnotă de cinci lei. N-am la mine decât hârtia asta. Altă dată, să pleci cu bani potriviți, mă repede baba, rânjind strâmb spre mine cu gura-i știrbă și îndesând în sân hârtia mea de cinci lei.

Ajung acasă nervos foc. Mă așez la masa de scris și încep în trombă capitolul doi din “Curier pentru Edessa”. După vreo două ceasuri mă opresc extenuat, însă fericit. În memorie îmi revine imaginea băbuței îmbrăcată sărăcăcios, cu sacoșa ei voluminoasă și damful de alcool ieftin. Mă trezesc, întrebându-mi distrat muza. O mai trece cumva și mâine baba?