O mie nouă sute șaptezeci și unu, început de toamnă. Locuiam în internatul liceului într-un orășel de munte, unde, pe lângă cursuri, citeam cărți, vizionam filme la cinematograf și jucam tenis cu piciorul. Un leu setul. Strângeam trei lei și o zbugheam la film. Rula „Cinci pentru Infern”, doi lei cincizeci de bani biletul. Două săptămâni a făcut furori în oraș spectacolul cinematografic, cozile de la alimentară se mutaseră la casa de bilete.

Să fi avut regizorul Gianfranco Parolini în o mie nouă sute șaizeci și nouă, când s-a turnat pelicula „Cinci pentru Infern”, fantastica premoniție, că peste cincizeci și doi de ani, cinci pacienți imobilizați pe pat de spital în România (și numărul lor crește) vor fi carbonizați grație sistemului politic defectuos de după optzeci și nouă.

Povestea nu este nouă. O cântă Anton Pann în op-ul său cu cei doi făcători de rele, prinși și condamnați la spânzurătoare, care se tânguie că le-a sunat ceasul. Regele, însă, le schimbă sentința, arzându-i de vii. Tot de vii au fost arși mai mulți nou-născuți într-o maternitate din România, ca să nu mai amintim de cazul Colectiv. De fiecare dată, ignoranța, tupeul și nepriceperea partidelor în a conduce o țară au condamnat poporul la moarte prin ardere; nu pe rug, cum o făcea Inchiziția, ci prin ardere de viu pe un pat de spital sau închis într-o sală improvizată de spectacole.

Noua Inchiziție din Orașul ultimei eclipse își extermină poporul sub privirea mută a Marelui Conducător, care, la o zi după tragedia de la Prof. Dr. Matei Balș, își flexa brandul pe pârtia de schi din Păltinișul Sibiului, crezând că, dacă e bine camuflat, nu-l va recunoaște nimeni.

– Cum e la schi, domnule președinte?

– Foarte bine. Vă învit să veniți.

Frumos spus de pe vârful pârtiei, în vreme de pandemie, în timp ce poporul își jelește morții arși de vii. Atunci de ce ar fi prim-ministrul sau mândrii lui guvernanți mai fraieri să-și dea demisia?

Poporul doarme somnul morții sau moare ars de viu, și nimeni nu mai poate măcar fredona imnul național Deșteaptă-te, române aici, la noi, în Orașul ultimei eclipse.