O veche tradiție vine să ne amintească de conducătorii unor vremi trecute, ce au făcut să se adune în Alexandria șaptezeci de înțelepți evrei spre a realiza traducerea scripturii Vechiului Testament în limba greacă, limba oficială din Imperiul lui Alexandru Macedon și a urmașilor săi. Printre aceștia se afla dreptul Simeon, căruia i s-a repartizat să traducă scrierile proorocului Isaia.
Când Simeon a ajuns cu traducerea la Isaia, cap.7, versetul 14, unde scria „Pentru aceasta Domnul va da un semn: iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuil,” bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, considerând că nu e cu putință ca o fecioară să nască fără să cunoască un bărbat. Așa că a șters cuvântul fecioară, trecând femeie. A doua zi însă, a apărut din nou cuvântul fecioară în textul pe care Simeon îl ștersese înainte. Noaptea în vis Simeon e mustrat de înger pentru necredința sa și atenționat că nu va gusta moartea până nu va vedea pruncul născut din fecioară, lucru care s-ar fi și întâmplat.
La fel s-a petrecut și cu înțeleptul Nicodim, care era convins că faptele lui bune îi vor păstra un loc în Rai. După convorbirea avută cu Iisus pe munte n-a mai fost deloc sigur.
E cunoscută deja necredința lui Toma, atunci când i-a cerut în mod categoric lui Mesia să-i arate urma rănilor suportate în timpul răstignirii, ca să se încreadă în Cuvânt.
Mărturisesc cu sinceritate că și eu am pățit la fel acum douăzeci și opt de ani, în ziua când mă pregăteam să filmez un documentar de prezentare al Mânăstirii Bistrița. În tinerețe, sub un regim totalitarist, nu prea avusesem parte de o educație religioasă și tratam scrierile din Noul Testament drept niște povești cu iz de legendă, în pofida faptului că nu eram nici ateu și nici ignorant. Deasupra Mânăstirii Bistrița se înălța un deal stâncos. Dinspre mânăstire înspre creastă am urcat o potecă șerpuitoare, care s-a oprit după vreo trei, patru sute de metrii la gura unei peșteri ce purta numele de peștera Sfântului Grigorie Decapolitul. Geologii îi mai spun și peștera Liliecilor. Împreună cu echipa de filmare a urcat familia unei tinere suferinde.
Nu vreau să vorbesc despre nenumăratele minuni ale sfântului în folosul oamenilor. Vreau să le cunoașteți doar pe cele trăite de mine ca martor ocular. Anii din urmă au adus mai multe secete țării mele. Erarhul eparhiei noastre a cerut să se facă pelerinaj prin locurile cuprinse de secetă. Prezența sfântului ar fi stârnit la puțin timp ploaia. De fiecare dată am socotit că este o pură întâmplare. Mai apoi, la filmarea documentarului, am văzut pe viu o exorcizare pe care am filmat-o aproape în întregime. O exorcizare pornită din senin, fără invocarea divinității. Am montat documentarul, care a fost prezentat publicului.
Duhul lui Grigorie stăpânește peștera, făcând voia Domnului. De atunci l-am rugat mereu pe sfânt să mijlocească pentru mine la Domnul. Iar viața mea s-a schimbat mult în bine. Cred cu tărie că, indiferent de religie și popor, iubirea și iertarea sunt cele mai de preț bunuri ale omului, pentru care Hristos s-a întrupat, a pătimit și s-a jertfit. Sunt pe deplin încredințat că trebuie să respectăm multiculturalismul tuturor religiilor lumii și că fiecare rugăciune oferă o șansă omului la nivel planetar spre mai bine. În acest sens vă propun documentarul de față spre meditație și reculegere.
Confesiunea, „…acum 28 de ani nu eram ateu…”, ma determina sa va pun aceasta intrebare. Cand si in ce imprejurari actul de credinta s-a produs in constiinta dumneavoastra?
Afirmati ca in pestera ati asistat la o minune. In ce consta minunea?
Mark Twain obișnuia să spună că două sunt cele mai importante zile din viața omului. Ziua în care se naște și cea în care află de ce. A trebuit să treacă ceva mai mult de un sfert de veac să mă dumiresc de ce m-am născut.
Valurile vieții, alături de realizarea unei emisiuni despre spiritualitate la un post TV, mi-au dat răspunsul corect. Tot atunci am aflat că cele mai de preț bunuri ale omenirii sunt iubirea și iertarea, oferite de Iisus Hristos atunci când s-a întrupat, pentru care a pătimit și s-a jertfit pe cruce. Nu cunosc exact dacă maestrul Mark Twain știa cumva de aceste două comori ale sufletului, însă eu îmi însușesc pe deplin Crezul lui Dostoievski și respect cu sfințenie credința fiecărui semen al meu.
Da, în peșteră s-a produs o exorcizare, căreia îi acord sinonimul de minune, pornită din senin, fără invocarea Divinității, pe care în alte condiții o face un preot extrem de experimentat în materie de exorcizări, de o curățenie sufletească exemplară și de o moralitate creștină ce nu poate fi pusă la îndoială. Acesta luptă din răsputeri cu forțele supranaturale ale întunericului, superioare oricărui om. Singura speranță a posedatului și a preotului ce luptă pentru sufletul bolnavului este ajutorul Divinității.
Doar întâmplarea ne-a făcut să filmăm ce s-a întâmplat în acel moment în peșteră. N-am bănuit și n-am crezut că am avut în față o exorcizare foarte rară. A trebuit să treacă câțiva ani și să fac nenumărate drumuri la Mânăstirea Frăsinei, județul Vâlcea, România, să discut cu nenumărate fețe bisericești, să asist la mai multe slujbe de exorcizare la Frăsinei, să citesc și să studiez viața Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Decapolitul, dar să și cunosc în amănunțime Moliftele Sfântului Vasile cel Mare care provoacă în timpul slujbelor de exorcizare o luptă invizibilă între forțele răului și cele ale binelui pentru sufletul posedatului.
Ca să înțelegem o exorcizare avem nevoie să cunoaștem următorele elemente:
– Minunile lui Mesia cu privire la exorcizările făcute de către Iisus în cei trei ani și jumătate de misiune Mesianică.
– Care dintre preoți pot oficia slujbe de exorcizare și ce condiții trebuie să îndeplinească aceștia.
– Cum trebuie să fie pregătită persoana posedată pentru slujba de exorcizare.
Abia după ce am cunoscut toate aceste lucruri, am înțeles că în peșteră am filmat o exorcizare foarte rară. Cine citește cu atenție viața Sfântului Grigorie Decapolitul poate afla că Sfântul s-a nevoit prin locuri austere într-o permanentă rugăciune către Domnul. Acolo a fost chinuit de demoni ca să renunțe. El a vărsat multe lacrimi, adeseori rănindu-se în cuțitoaiele pietrelor, dar nerenunțând la lupta sa.
Fata din peșteră era posedată și nu suferea de epilepsie sau de sindromul Majeed, care e o afecțiune genetică rară a unor gene mutante.
Cel care urmărește documentarul trebuie să fie atent la detalii. Să înțeleagă ce spune fata, pe o voce care nu-i aparține (atenție la timbrul vocii mult îngroșat și cam nepământesc).
Fata spune: nu ieșim, nu ieșim, Grigorie. Nu mai plânge pentru că lacrimile tale ne ard. Mai apoi, duhurile rele îi cer prin vocea posedatei ca Sfântul să nu-i ungă cu sânge, pentru că nu pot suferi. Și că, orice ar face, ei nu intenționează să iasă din trupul fetei.
Menționez că fata sub nicio formă nu juca teatru, copila este un om simplu, aparținând unei familii modeste din mediul rural. Părinții ei o duc peste tot pe la biserici și mânăstiri în speranța că ea se va vindeca.
Vă cer să vă aduceți aminte sau să citiți cu atenție despre exorcizările făcute de Iisus, dar și de dialogul pe care Mesia îl avea cu forțele răului atunci când a vindecat posedații din ținutul Gadarenilor, sau ale altora pe care ucenicii săi nu i-au putut vindeca. Iisus a prezentat și motivele neputinței ucenicilor de a vindeca pe unii dintre posedați.
Așadar, odată intrată în peșteră, fata posedată a luat contact cu Duhul Sfântului Grigorie, care stăpânește peștera, făcând voia Domnului. Conflictul între bine și rău s-a declanșat imediat. Nu știu dacă fata s-a vindecat sau nu. Vindecarea poate apărea după o singură exorcizare sau mai multe. Sau poate niciodată.