Doamne, ce minunate sunt sărbătorile de iarnă în Orașul ultimei eclipse! De Crăciun, aici plouă exact cum spune poetul „Plouă placid:/A… e… i… o… u… ă…/Dacă continuă,/Mă sinucid!”. Și ce dacă plouă. Divinul o să dea puțin frig și ninge cât vrei și, tot cum zice poetul, „Te uită cum ninge decembre”. Dar poeții cu poeții și inimoșii locuitori ai Orașului ultimei eclipse cu marea lor citadelă.

Între ani, adică de Revelion, tot românul are și el, săracul, o sută de țigarete. Le fumează în noaptea dintre ani, când își bea berea, țuica fiartă, vinul fiert, spirtul fiert. Stai, că spirtul nu-l mai fierbe. Dacă e cazul, își fierbe nevasta cu puțină militărie și o curea. Și ea, săraca, fuge de acasă. Fuge și câinele, cu lanț cu tot, că, la doișpe din noapte, stăpânul are poftă să arunce cu țigaretele alea o sută. Că nu sunt de fumat, sunt „bombardele de Revelion”. Când le gată, apucă trabucurile, adică muniția grea, domnule. Ce tunuri nemțești, ce kalașhnikov. Păi, să tot stai să asculți știrile dimineții din prima zi a Anului Nou.

„În noaptea dintre ani un bătrân a murit pentru că i-a explodat o petardă sub pălărie. Pe strada Învierii, doi copii și-au scos ochii, jucându-se cu petarde. Un june prim în centru orașului a rămas fără două degete, pentru că a uitat să mai dea drumul din mână petardei aprinse.[…]” Nicăieri nu e ca în prima zi a anului în Orașul ultimei eclipse. Nebunie și aglomerație. Tineri, bătrâni ori copii își caută pe străzi câinele, care s-a smuls din lanț când a început răzbelul cu pocnitori, și dus a fost. Unii sunt mai norocoși. Își găsesc câinele, care târă după el lanțul smuls în grozăvia exploziilor. Acum, se luptă cu stăpânul și nu mai vrea să se întoarcă acasă.

Oameni de pretutindeni, vreți să petreceți un revelion pe cinste? Căutați Orașul ultimei eclipse, cu siguranță nu veți mai pleca de aici, dacă veți mai pleca.