Înapoi în burta mamei

Înapoi în burta mameiDuminică dis-de-dimineață. Telefonul sună prelung. Iritat, caut orbecăind după el. Până la urmă îl găsesc. E mama, cu vocea ei nerăbdătoare și ușor alarmantă. Ce e, s-a întâmplat ceva, întreb eu îngrijorat. Bine că ai răspuns, mamă, că iar uitam. La televizor tocmai se cântă Hora Unirii și mi-am adus aminte că te-am născut în ziua Unirii. Așa că am fugit într-un suflet la telefon. La mulți ani, să trăiești o sută de ani.

De la o vreme mama e obsedată să prindă suta și urează copiiilor ei câte-un secol de viață de căciulă. Nu e rău! Somnul mi-a pierit. Mă întind până-mi trosnesc oasele. Parcă-l aud pe răposatul meu tată, povestindu-mi. Era cam pe la două dimineața când a venit mama Stanca. Scoală, Dimo, și te du la moașa Tia, că nu poate asta să nască și moare cu plodu-n burtă. Bietul tata a tras ceva pe el și a dat să iasă din casă. Afară totul era alb. Nu se vedea nimic, nici poartă, nici drum. Zăpada crescuse mai înaltă decât omul. Calea era fără spor, nu știai încotro s-o apuci. Moașa Tia era obișnuită s-o trezească lumea din viul nopții. A venit, săraca, pe dâra făcută de tata prin noianul de zăpadă care-ți spăla fața și-ți înfunda nările la fiecare pas. Au ajuns după patru dimineața. Mama, fără vlagă și lividă la față, tocmai mă născuse. Bunica încălzise apă într-un tuci. Moașa și-a scufundat mâinile în apa fierbinte, pregătindu-se să-mi facă prima îmbăiere. Tata și-a făcut bucuros semnul crucii și a pornit radioul cu baterii, singurul aparat din sat. Crainicul vorbea emoționat despre actul Unirii din douăzeci și patru ianuarie. Moașa Tia l-a îmbărbătat pe părintele meu, dându-i curaj. Să-ți trăiască băiatul, Dima, e făcut la zi mare.

Gându-mi alunecă la un septembrie opt ani mai târziu. Baciul satului coborâse oile din munte. Venise să-i plătim „văratul” oilor și să-i dăm „legumea” ce i se cuvenea. Eu îmi scriam tema la Citire. A privit la scrisul meu necaligrafic, cu multe ștersături, în timp ce tata scotea țuică din butoi să-l cinstească. După al doilea pahar, i s-a dezlegat limba baciului, care a profețit. Bă, zice el, băiatul tău o să ajungă om mare. De unde știi dumitale, răspunde tata, văzându-l pe om zâmbind pe sub mustață. Păi, uită-te și tu, scrie ca doftorii de la oraș.

Mă trezesc de-a binelea după deșteptarea dată de mama pentru urătură de ziua mea. Douăzeci și patru ianuarie două mii douăzeci și unu: afară, iarnă uscată cu vreme de primăvară, lumea însă tremură în nesiguranță sub teroarea pandemiei; pe stradă numai mascați, ca-n filmele de groază; degringoladă privind schimbarea de putere între președinții din cel mai puternic stat al planetei; la cârma țării, politicieni gubavi, neinspirați, lacomi și analfabeți funcțional.

Oameni buni, de ziua mea, vreau înapoi în burta mamei!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *