Dan Zamfirescu, critic și istoric literar

Vâlcea la ora aceasta are unul din scriitorii importanți ai României. M.M. Loviște e un scriitor adevărat, cam cum scriau „bătrânii” și „demodații”, „expirații”, Tolstoi, Dostoievski, Balzac. Cărțile sale sunt cutremurătoare, te țin cu sufletul la gură, o adevarată baladă a suferinței. Opera lui M.M. Loviște va rămâne în istoria literaturii române.

Pentru mai multe detalii urmărește lansarea de carte la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus din 2006.

Emil Boroghină, regizor, director de teatru

Am avut imensa bucurie a lecturii cărților dumneavoastră. Oricând se poate turna un film bun din subiectele pe care le abordați. Felicitări! 

Mircea Ghițulescu, critic de artă dramatică

M.M. Loviște e un autor tenace, plin de vitalitate, având disponibilități serioase pentru proză.

Ileana Mălăncioiu, poet

M.M. Loviște scrie inteligent și dezvoltă un ascuțit simț al umorului. 

Eugen Negrici, critic literar

M.M. Loviște dispune de reale și vizibile însușiri scriitoricești: capacitatea de a crea atmosferă, simțul reportericesc al concretului, fluența narativă. Autorul are destin. 

Prof. Dr. Florea Firan, critic literar

M.M. Loviște plimbă asupra lucrurilor mărunte și fenomenelor neînsemnate lentila sa măritoare, divulgând cu destulă limpezime textura celor mai fine detalii, care țes pânza cărților sale: abordarea epică a vieții rurale din România postbelică în romanul de debut intitulat O cruce prea grea, supliciile și umilințele de aproape un deceniu ale prizonierilor români din Rusia lui Stalin în romanul Identități furate, drama intelectualului român prezentată în Veșmântul lui Nessus și cartea de nuvele Irecuperabilii, care aduce în prim plan fantastica lume a obidiților gliei din Țara Loviștei, acolo unde autorul se contopește cu durerea țăranilor din care se trage. Privirea naratorului îngheață subiectul, făcându-l să încremenească în poziții dinainte alese. Printr-o operație de sublimare metaforică, mișcarea se resoarbe în lucruri, devenirea se spațializează, curgerea e oprită, luciditatea reașază totul în tiparele primordiale, de o infinită simplitate și măreție ale existenței. Orașul ultimei eclipse este expresia unei supreme încordări, un strigăt alb, deznădăjduit în fața contrastelor societății aflate în eclipsă. Sub puterea viciului se ascunde de fapt o dramă socială aproape de limita omenească, pe care personajele o trăiesc sub cerul gol al unui soare ucigător în care autorul se ancorează de realitatea crudă a vremii. Acesta destituie zeii cetății și pervertește spiritele, bând și el destulă cucută. Râsul său nimicitor face să explodeze instantaneu demagogia vorbelor deșarte, falsa cultură, falsa prietenie, falsul umor. M.M. Loviște se prezintă ca un prozator al diferențelor umane, al situațiilor irepetabile, al atenției la unic, însușire interesantă într-o epocă în care nu se acordă credit deplin valorilor umane. Autorul meditează la ce scrie, învăluind tragicul, sublimul, grotescul în plasa fină a ironiei. Sub acest umor aparent nevinovat se ascunde de fapt drama incomensurabilă a societății.

Constantin Mateescu, prozator, critic literar

Proza lui M.M. Loviște descinde din buna tradiție a literaturii noastre. Fără să caute cu obstinație inovații și modalități narative sofisticate, autorul dovedește că știe să povestească, să conducă firul întâmplărilor cu abilitate, să creeze suspans. Stilul prozatorului e sobru, bine temperat, limbajul folosit e simplu, frust, firesc. Literatura lui M.M. Loviște poartă parfumul povestirilor spuse seara, în șoaptă, la lumina plăpândă a opaițului.