El nu e mort! Trăiește-n veci.
G. Coșbuc
E numai dus.
Dacă cineva ar vrea să-și râdă de mine, mi-ar putea cere să aleg între: Homer, Socrate, Nikos Kazantzakis, Vangelis și Irene Papas. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, geniile doar se duc și nu se mai întorc, asemenea cocorilor în fiece primăvară. Nici Vangelis n-a putut să facă excepție, plecând într-o zi de șaptesprezece mai anul curent, când natura revine în forță la o viață viguroasă. Dar astea-s paradoxurile existenței noastre.
Celebrul compozitor a văzut lumina zilei în Volos, formându-și de timpuriu o adevărată pasiune pentru sunete, experimentându-le prin lovirea tigăilor, oalelor, cuielor, paharelor și butoaielor. Adevărata bucurie și-a găsit-o în minunatele cântece populare grecești sau în muzica coral-ortodoxă. N-a studiat în școli înalte. Mai târziu, făcea haz, spunând că modul cum și-a ales drumul muzical i-ar fi salvat simțul și originalitatea creativității artei sale. A respins mereu enorma popularitate de care s-a bucurat în timpul vieții de artist, spunând cu modestie: „E doar o altă piesă și atât”. Nu-i plăcea să vorbească despre premiul Oscar pe care l-a primit pentru muzică de film.
Plecarea sa dintre noi m-a marcat și mi-a răscolit sufletul și amintirile. Fiecare volum la care lucram mă atârna fără milă pe o stâncă, legat în lanțurile lui Tantal din Tartar. De fiecare dată ascultam în surdină sunetele divine ale lui Vangelis, care soseau la timp ca să mă protejeze într-o dulce și copleșitoare mângâiere, ademenindu-mi muza, până ce reușeam s-o înșfac.
În mintea mea, Vangelis nu avea nici piese și nici vreo lucrare muzicală. Fiica mea (melomană și ea), mă întreba ce piesă ascult. De fiecare dată primea același răspuns: Vangelis. Tati, mă trăgea ea de mânecă. Cum se numește piesa. Răspundeam imperturbabil: Vangelis.
Pot să ascult zile întregi, fără urmă de plictiseală, doar Vangelis. Prietene, dacă îți restitui o părticică din ce ți se cuvine, o să mă lași fără opus.
Chiar acum, când înseilez aceste puține rânduri, mă afund tot în muzica ta Dumnezeiască. În timp ce tu îl bucuri pe Stăpânul nostru cu primul tău concert live din Paradis, eu îți ofer câteva pagini de lectură din finalul cărții mele Halacha, ce-ți vor aminti de sălbatica plajă din Kedrodasos, și minunata poezie Umbra lui Mircea la Cozia din documentarul meu, acompaniată suav de îndrăgitele tale sunete, iubite Vangelis!
*Imagine disponibilă pe Wikipedia Commons, postată inițial pe Flickr de dronepicr la adresa https://flickr.com/photos/132646954@N02/50662152567. A fost revizuită pe 17 martie 2021 de FlickreviewR 2 și confirmată sub termenii de licență cc-by-2.0.