
Sub poale de munte, în sălbăticia codrilor, într-o minunată vale se înalță ca o săgeată Mânăstirea Hurezi, o cetate albă cu turnuri zvelte, care continuă să sfideze curgerea vremii pe calapodul timpului. O ghicim în zare, îmbrăcată cu toate podoabele firii între trupuri grele de pădure și piatră, sub aburi încălziți, irizând ca o părere, abia sclipind. Ne apropiem de ea ca de o neprețuită comoară, într-o toamnă d`octombrie, plină de litanii tânguitoare, copleșind cu dulcea povară firea nemărginită, cuprinsă de lungi fioruri lirice, într-o apoteoză inimitabilă de culori.
Echipa noastră de filmare e copleșită de splendoarea toamnei aici la Hurezi. Lumina zilei își dă și ea obolul la realizarea acestui documentar tv, etalându-și inegalabila paletă cromatică a culorilor de nestăvilit, ce ne încântă atât de mult ochiul. Dinspre poarta mânăstirii se apropie doi turiști: un bărbat trecut de prima tinerețe, însoțit de un adolescent. Vorbesc franțuzește. Cel în vârstă se oprește la câțiva pași de noi.
– Bonjour, ni se adresează el, zâmbind cu toată gura.
– Bonjour, răspundem noi, savurând pauza binevenită după trei ceasuri de filmare.
– Alexandru mă numesc, Alexandru Brâncoveanu. Locuiesc în Franța de mulți ani. Sunt urmașul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Am venit să-i vizităm ctitoria de la Hurezi. El, adaugă Alexandru, e fiul meu. L-am botezat Constantin, ca pe străbunul nostru.
Îl salutăm cu eleganță pe tânărul prinț Constantin Brâncoveanu. Pare un adolescent interesant, cu o privire ageră. E înalt și jovial. Ne răspunde politicos, în cea mai curată limbă românească, deși e cetățean francez. Se vede educația aleasă dată de părintele său, dar și grija acestuia pentru vorbirea corectă a limbii noastre.
– Eu, ne mărturisește prințul, sunt pasionat de mașini. Într-o zi o să proiectez și o să construiesc mașini performante, pe care am să le vând în primul rând la turci, ca să scot îndoit peșcheșul plătit de străbunul domnitor Constantin Brâncoveanu. Pe capota fiecărei mașini voi așeza blazonul străbunicului, acel turban turcesc, pe care va trona bine înfiptă crucea creștină, așa cum o vedem acum pe turla bisericii din curtea Mânăstirii Hurezi. Doar așa o să răzbun decapitarea domnitorului și a fiilor săi. Turcii le vor cumpăra, pentru că voi construi cele mai performante și elegante mașini.
Ne luăm rămas bun de la cel mai tânăr vlăstar al marelui voievod, încredințați că se va ține de cuvânt. Filmăm până aproape de apusul soarelui.
Târziu în noapte, la Mânăstirea Hurezi se aud țipetele huhurezilor, îngrozind călătorul. Aceste păsări nocturne deplâng moartea Brâncovenilor, decapitați de dușmani.